Acest articol se naște cu scopul de a aduce sincere mulțumiri a două persoane importante care m-au făcut să mă îndrăgostesc de acest loc, ce se numește Venafro, și se află în provincia Isernia. Un orășel care trebuia să fie o ‘escală‘ într-un tur de 2000 de km între Cilento, Basilicata și Molise, dar a devenit, în schimb, unul dintre locurile cheie al întregii călătorii, o cireașă de pe tort, existență căreia mulți o ignoră.
Primul Mulțumesc i se adresează lui Nicandro Marinelli: îl găsiți în pub-ul său, Munchies, nu doar pentru tartinele și berea deosebită, dar și pentru că el este adevărata memorie a Venafro. El vă va oferi, ca și în cazul meu, toate, absolut toate detaliile cu privire la ce se poate de vizitat în acest oraș. Este un întreprinzător curajos, și îndrăgostit de meleagurile sale, o să vă dați seama de acest lucru. Al doilea Mulțumesc i se adresează Loredanei Cotugno, la rândul său dornică de a oferi sfaturi, și de mare autor pentru cei în căutarea unui loc pentru înoptare.
Primul lucru care vă va frapa va fi amabilitatea. Intrând în Muzeul Arheologic, găzduit în interiorul fostei mănăstiri Santa Chiara, din anii 600, ne-am bucurat de un tur ghidat din partea unui dintre tutori, care cu o bogată cunoaștere și precizie sigură, ne-a povestit povestea fiecărei opere expuse, printre care, de o deosebită frumusețe, Venere di età antoniniana. Este o statuie din secolul al doilea al erei noastre, redescoperită în 1958 în timpul unor lucrări de reconstrucție a unei case de pe strada Colonia Giulia. Venafro are o istorie foarte îndepărtată: dacă veţi merge pe strada delle Milizie, veţi găsi o pieţişoară în formă de semicerc, care ascunde, în realitate, unul dintre cele mai importante amfiteatre romane din Italia. Ar fi necesare nişte săpături pentru a-l readuce la lumină şi deocamdată totul se află acolo, sub pământ, şi trebuie să recurgem la imaginaţie. Ca şi Teatrul Roman, ar merita nişte lucrări de restaurare. Să sperăm că peste câţiva ani, totul va fi diferit.
A scrie un articol pentru a vorbi despre Venafro cu darul sintezei nu este deloc uşor, dar voi încerca. Muzeul menţional anterior găzduieşte o bogată serie de mărturii din sanniene şi romane, cu o mulţime de lespezi şi elemente decorative încă neatinse după atâtea secolo, ca prin minune. Un patrimoniu cultural care nu invidiază patrimoniul altor oraşe, mai blazonate.
Urmărind preţioasa schemă furnizată de Nicandro, am pornit de la Vincenzo Cuoco pentru a parcurge un traseu în urcuş care duce la cireşica de pe tort din această zi: Castelul Pandone. Dar, înainte de a ajunge vom vedea o mulţime de locuri interesante: piaţa Vittorio Veneto, turnul Caracciolo (sau Turnul Pieţei) vis-a-vis de primărie, sau Palatul Cimorelli, unde s-a născut primul preşedinte al Curţii de Apel Luigi Cimorelli. Mai este şi Palayyo del Prete, privat, dar care este deschis de fiecare dată când cineva îşi manifestă dorinţa de a-l vizita, dacă proprietarii sunt disponibili. Hoinărind pe ulicioare, se dă nasul chiar în biserica Chiesa dell’Annunziata, într-un stil baroc, dar cu origini din anii 300, pa faţada căreia se pot observa semnele acestor transformări, care au avut loc de-a lungul secolelor.
Sunt cărări pe care dacă intri, ai impresia că ai luat-o pe calea greşită, însă chiar şipe acestea apar indicatoare pentru intinerarii turistice. O ultimă scară ne duce până la Castelul Pandone: parte a glorioasei sale grădini, care astăzi, din păcate pentru noi, este o locuinţă privată. Dar acest fapt nu diminuează splendoarea acestui conac al familiei Pandone, boieri din Venafro, unde astăyi este găyduit Muzeul Naţional din Molise, în care sunt adunate excelenţele pitoreşti şi artistice ale acestei mici regiuni. Curioase sunt frescele din interior, dedicate cailor, opere ale lui Enrico Pandone, care, îndrăgostindu-se de de animalele sale, le-a pictat pe toate, scriind, de asemenea, și povestea fiecăruia. Printre altele, Enrico Pandone a avut un sfârșit urât, pentru că, la un moment dat, l-a trădat pe Carlo al V-lea Borbone francezilor, fiind apoi judecat la Napoli, de îndată ce transalpinii au fost învinși.
Iar după admirarea frumoasei panorame a orașului Venafro, e timpul de a vizita muzeul arheologic despre care am vorbit mai devreme. O curiozitate: sarcofagul Magiei Marcellina face parte dintr-o operă mai complexă, din care ar fi făcut parte şi pietrele care astăzi sunt folosite la Fontana Fraterna di Isernia. Apropiaţi-vă de geam pentru a vă bucura de o frumoasă privelişte către biserica Sfântului Francesco.
Veţi găsi atâtea întâlniri cu trecutul, precum un apeduct de pe vremea împăratului Augusto de la Volturno, nişte piese de şah extrem de vechi, poveşti ale călugărilor şi ale operelor lor. Da, Venafro este un microcosmos şi redarea acestui întreg este de-a dreptul limitată. Dar aici, sfatul este doar unul: duceţi-vă să vizitaţi acest loc minunat, chiar şi pentru un weekend întreg. Chiar merită!
Leave a Reply